sâmbătă, 25 septembrie 2010

Cronica scepticului - episodul 106

În acest episod discutăm despre o nouă ameninţare care ne aşteaptă în anul 2012. Este vorba despre uriaşa furtună solară, care va pune capăt civilizaţiei umane, dând înapoi ceasul umanităţii cu vreo 200 de ani în urmă... Noi chiar ne-am mirat în emisiuni trecute de faptul că adepţii apcalipsei din 2012 nu aflaseră mai nimic despre viitorul maximum solar, care se va produce undeva în intervalul 2012-2013. Acum au aflat. Aşa cum îi stă bine unei anumite televiziuni, autointulată "a poporului", subiectul a fost preluat zile de-a rândul, "analizându-se" pericolul care ne paşte. Vor muri milioane de oameni, ni se spunea acolo că sspun specialiştii NASA, ne vom lupta pentru apă şi hrană, tot acolo ni se spunea, tehnologia umana (şi civilizaţia) se vor întoarce cu secole în urmă... Am fost învaţaţi cum să ne întocmim trusa supravieţuitorului şi cum să ne organizăm în tabere pentru a lupta pe viaţă şi pe moarte împotriva celor care vor veni să ne fure proviziile... Apocalipsă în toată regula! Este adevărat că totul părea inspirat din Mad Max, dar asta are mai puţină importanţă. Am cunoscut mai mulţi oameni care s-au speriat pe principiul: au dat la tv, deci este ceva adevărat pe acolo. Printre cei speriaţi s-a numărat şi nepoata mea, care tocmai a păşit în al zecelea an din viaţa sa. Pe nepoată am lamurit-o noi foarte rapid, pentru că nepoata noastră pricepe bine lucrurile elementare. Şi este elementar faptul că activitatea solară are o anumită periodicitate, la fiecare 11 ani atingându-se un maximum de activitate. Se vor întâmpla în 2012-2013 cam aceleaşi fenomene care s-au produs la precedentele maximumuri de activitate solară. Adică nimic semnficativ la scară globală. Vor fi, probabil, unele neplăceri, dar nimic catastrofal nu ne va afecta draga noastră civilizaţie tehnologică. De fapt, toate scenariile catastrofice legate de activitatea solară pleacă de la un raport al NASA, intitulat "Severe Space Weather Events--Understanding Societal and Economic Impacts", pe care vă invităm să îl citiţi şi dumnevoastră. Veţi vedea că, de fapt, altele sunt problemele. Riscul de pagube majore, deşi mic, există cu adevărat. Dar pagubele vor fi semnificative numai în măsura în care acţionăm conform strategiei drobului de sare, care place foarte mult presei de pe la noi. Altfel spus, vor fi efecte negative masive, în cazul unei furtuni geomagnetice majore (care este foarte puţin probabil să se producă) numai în măsura în care nu vom fi avertizaţi la timp şi nu vom lua măsurile de protecţie (simple) pe care le cunoaştem deja. Tocmai abordarea de tip drob de sare a fost folosită de realizatorul emisiunii la care facem referire. Omul nu se documenteaza mai deloc, în schimb ne poate enunţa scenariul unei catastrofe majore. Asta aduce audienţa, pentru că spaima produce audienţa, şi numai audienţa contează. Adevărul este banal şi el nu mai are vreo importanţă! Trăiască audienţa! De altfel, deşi veţi vedea numai câteva dintre inepţiile rostite acolo şi veţi înţelege ce vrem noi să vă spunem. Iar chestia cu sateliţii Vaticanului... veţi vedea şi sper că vă veţi minuna.
Această emisiune a fost difuzată de postul TvRM în ziua de 21 septembrie 2010.


Cronica scepticului - episodul 105
Vezi mai multe video din blog

sâmbătă, 18 septembrie 2010

Cronica scepticului - episodul 104

În acest episod vom vorbi despre un personaj, care publică săptămânal un articol despre parnormal în suplimentul de duminică al Jurnalului Naţional, care se plânge de opacitatea ştiinţei la paranormal şi de gratiile care separaă studiul paranormal de ştiinţa oficială. Acest articol, intitulat "Ştiinţa şi parapsihologia (sau invers)" începe cam aşa:
Ştiinţa şi parapsihologia stau faţă în faţă privind printre gratii una către cealaltă. Cercetarea ştiinţifică "a pus la colţ" fenomenele paranormale, închizându-le după gratii. Dar gratiile despart două spaţii, două lumi care privesc printre aceleaşi gratii. De partea cui se află libertatea? Libertatea adevăratei existenţe? Care este liberă şi care este cea închisă?
 Da. Chiar aşa, care este cea liberă? Cu siguranţă ştiinţa paranormalului este cea liberă. Vorbesc foarte serios când fac această afirmaţie. Ştiinţa paranormalului (sper ca dv vedeţi ghilimelele implicite) este cea liberă. Ea nu are nevoie de dovezi. Ea nu se încurcă în fapte, ci doar în enunţuri şi în interpretări aiuritoare ale teoriilor ştinţifice actuale. De fapt chiar autorul articolului din care am citat este foarte îndemânatic în a scrie despre tot soiul de lucruri stranii, fără a fi preocupat vreo clipă să se documenteze aşa cum se cuvine.
Omul acuză ştiinţa de o incapacitate fundamentală: ea nu acceptă decât explicabilul, neluând în seamă inexplicabilul. Această afirmaţie este una complet aiurea. Ştiinţa acceptă, am zice noi, cu bucurie lucrurile inexplicabile, deoarece tocmai ele oferă posibilitatea revoluţionării cunoaşterii ştiinţifice. Dar, înainte de toate, trebuie demonstrat că respectivul lucru chiar există. Clarviziunea, comunicarea cu morţii, astrologia, telekinezia şi alte alea care ţin de pranormal ar putea fi acceptate cu uşurinţă dacă s-ar demonstra că ele există, că prezintă manifestări maăsurabile. Dar, ca orice pseudoştiinţă, cea care se ocupă de paranormal este nepăsătoare la dovezi. Pseudoştiinţificii nu au nevoie de dovezi ci numai de înşiruri de cuvinte. Există o foarte bogată literatură pseudoştiinţifică, care se bucură de un imens succes la noi aştia mioriticii, dar ea nu reprezintă altceva decât o colecţie de texte din care lipsesc tocmai dovezile concludente. Sunt preferate tot soiul de relatări anecdotice în locul unor studii riguroase. Asta credem că îi supără foarte tare pe pseudoştiinţifici: rigoarea impusă de către ştiinţă. Această rigoare este văzută ca o limitare, ca o îngrădire a libertăţii. De aceea spunem noi că pseudoştiinţa este cu adevărat liberă: ea dă glas puternic oricărei aiureli.
În emisiunea noastră chiar vom da vreo două citate din texte ale autorului pe care îl comentăm (de fapt de-a lungul timpului în Cronica Scepticului am vorbit de mai multe ori despre profundele cugetări ale amintitului distins domn). Veţi vedea şi dumneavoastră cât de liberă este pseudoştiinţa. Pentru ea rezonanţa Schumann creşte, densitatea pământului scade iar anul 2012, fatidicul an 2012, ne va dezvălui mari chestii....
Emisiunea a fost difuzată de către postul TvRM în ziua de 14 septembrie 2010.


Cronica Scepticului - episodul 104
Vezi mai multe video din blog

sâmbătă, 11 septembrie 2010

Despre apocalipse

Vă invităm să urmariţi un mic comentariu pe care am avut onoarea sa îl facem în cadrul emisiunii Ştiinţă şi cunoaştere, difuzată de TvR Cluj în ziua de  3 septembrie 2010. În această intervenţie comentăm numai câteva dintre, prea numeroasele, teorii ale conspiraţiei legate de anul 2012. Vom discuta despre şirul de emisiuni de la OTV în care suntem anunţaţi că datorita erupţiilor solare civilizaţia noastră se va sfârşi printr-un recul catre anii 1700, vom mai vorbi despre conspiraţia vaccinurilor care, alături de Codex Alimentarius, va duce la dispaeiţia a miliarde dintre oamenii care trăiesc pe această planetă... Vorbim despre toate acestea, dar nu suntem în stare să înţelegem de ce prind cu atâta uşurinţă asemenea scenarii apocaliptice la români şi la alţi cetăţeni planetari.

video

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Cronica scepticului - episodul 102

În acest episod vom discuta despre Afacerea Sokal. Mărturisim că nu am reuşit să cuprindem în emisiune toate aspectele acestei afaceri, care trec dincolo de ceea ce se poate spune în numai jumătate de oră de emisiune. Pe scurt, în afacerea Sokal sunt implicate două personaje principale: Alan Sokal şi revista Social Text, o exponentă a curentului postmodernist. Postmodernismul este caracterizat, printre altele, de respingerea adevărului obiectiv şi a capacităţii ştiinţei de a se apropia de el. Posmodernismul spune că ştiinţa este mai degrabă un construct lingvistic. Alan Sokal, nemulţumit de felul în care este interpretată ştiinţa în articolele din Social Text, decide să scrie un articol complet absurd, o făcătură bine concepută. El porneşte de la două criterii simple: să sune frumos şi să satisfacă prejudecăţile editorilor revistei Social Text. Aici se cuvine să remarcăm că în aceste două criterii se ascunde şi succesul pseudoştiinţei: mulţi sunt aceia care acceptă acele enunţuri care le sună bine şi care se suprapun peste propriile prejudecăţi. În asemenea situaţii nu mai este nevoie de dovezi, ci numai de o colecţie de texte care vor fi citate la nesfârşit în suţinerea propriei credinţe. Articolul lui Sokal avea un titlu care nu avea cum să nu atraga atenţia editorilor revistei Social Text: "Transgressing the Boundaries: Towards a Transformative Hermeneutics of Quantum Gravity". Articolul este imediat publicat, fără a se face nici cea mai mică verificare a celor afirmate în el. În textul lui Sokal se găseau citate corecte din mari fizicieni şi filosofi, dar citatele erau scoase din contextul lor şi erau urmate de interpretări complet aiuritoare. Asta nu ar fi trebuit să scape editorilor Social Text, dacă ar fi avut modestia necesară: atunci când nu înţelegi bine ceva este bine să apelezi la un expert care te-ar putea ajuta. Dar cum textul lui Sokal se ridica împotriva ştiinţei oficiale, el a fost adoptat cu entuziasm. Iată numai un mic citat din articolul lui Sokal:
Există mulţi oameni din zona ştiinţelor naturii, în special fizicieni, care continuă să respingă ideea că disciplinele lor au de-a face cu critica socială şi culturală, decât poate periferic [...] . Ei sunt şi mai puţin receptivi la ideea că înseşi fundamentele viziunii lor trebuie să fie revizuite sau reconstruite în funcţie de aceste critici. Mai degrabă, ei se agaţă de dogma impusă de hegemonia post-iluministă a perspectivei intelectuale din Vest, care poate fi rezumată după cum urmează: există o lume externă, a cărei proprietăţi sunt independente de orice fiinţă umana, şi de umanitate în întregul ei; aceste proprietăţi sunt codificate în legi fizice eterne şi că fiinţele umane pot obţine cunoaştere de încredere, deşi imperfectă iar cunoaşterea acestor legi se realizează prin procedurile şi structurile epistemologice prescrise de (aşa-numita ) metodă ştiinţifică.
Dar schimbări profunde din ştiinţa secolului XX au subminat această metafizică cartezian-newtoniană1, Studii recente în istoria şi filosofia ştiinţei au pus la îndoială credibilitea ei 2. Şi , mai recent, criticile feministe şi poststructuraliste au demistificat conţinutul de substanţă al practicilor ştiinţifice din Vest, dezvăluind o ideologie a dominaţiei ascunsă în spatele faţadei de “obiectivitate” 3. A devenit astfel ce în ce mai evident că realitatea fizică, ca şi realitatea socială, este fundamental un construct social şi lingvistic; informaţiile ştiinţifice, departe de a fi obiective, reflectă şi codifică ideologia dominaţiei şi relaţiilor de putere ale culturii care le-a produs. Pretenţiile de adevăr ale ştiinţei sunt în mod inerent teoretice şi auto-referenţiale. În în consecinţă, discursul comunităţii ştiinţifice, deşi are o valoare incontestabilă, nu poate afirma un statut epistemiologic privilegiat în faţa la naraţiunilor antihegemonice, care provin din comunităţi disidente sau marginalizate.

Textul întreg al articolului lui Sokal şi dezbaterea din jurul lui îl găsiţi aici.
Această emisiune a fost difuzată de postul TvRM în ziua de 31 august 2010.


Vezi mai multe video din Blog