sâmbătă, 29 noiembrie 2008

Cronica scepticului, episodul nouasprezece

Un nou episod al Cronicii scepticului în care vom vorbi, foarte pe scurt, despre o conferinţă în care se vorbea despre argumente "ştiinţifice" împotriva teoriei evoluţiei. Aici nu putem să nu remarcăm faptul că ofensiva împotriva evoluţiei se bucură de un sprijin financiar puternic dublat de un lobby puternic, care a dus la scoaterea teoriei evoluţiei şi a lui Darwin în afara programei de învăţământ preuniversitar. Apoi vom vorbi despre o emisiune tv din care am aflat, de la un teolog, că deşi nimeni nu poate ştii când vine apocalipsa, totuşi este pentru prima oară în istorie când oamenii sunt marcaţi cu numărul fiarei (666). Ghiciţi unde se află acest număr? El se află ascuns în codul de bare! Iar noile cărţi de identitate vor avea cod de bare! De aceea vom explica ce este codul de bare şi de ce, de fapt, acolo nu se află nici un număr al bestiei... Vom mai vorbi despre fundamentalismul religios şi despre posibilitatea unui dialog real între ştiinţă şi religie, câtă vreme acest dialog este onest. Desi nu am exemplificat asta în emisiune, poate ca ar fi interesant sa vedeţi un asemenea dialog aici.
Această emisiune a fost difuzată de către postul TvRM Educaţional în ziua de 23 noiembrie 2008.



PS. Rugam pe cei ce preiau emisiunile Cronica scepticului să precizeze sursele acestor înregistrări: www.stiintasitehnica.ro şi www.tvrm.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va rugam sa limitati lungimea comentariilor. Ne plac disputele, dar taria argumentelor nu se masoara in lungimea textului, ci in argumente. La argumente se poate raspunde, la vorbarie, nu. Din acest motiv imi permit sa modrez comentariile. Cele care contin nazbatii prea evidente nu vor fi publicate.