În acest episod comentăm cu amărăciune (deşi asta sperăm să nu se vadă) un studiu despre ştiinţa la români. Studiul este intitulat "Ştiinţă şi societate. Interese şi percepţii ale publicului privind cercetarea ştiinţifică şi rezultatele cercetării" şi îl puteţi găsi aici. Veţi vedea că suntem pe unul dintre ultimele locuri din Europa la nivelul de cunoaştere ştiinţifică. Veţi vedea că suntem, în schimb, campioni la geocentrism. Şi, dacă veţi privi cu atenţie studiul, veţi vedea cum credinţa în geocentrism a făcut "progrese" importante în ultimii ani. Care să fie motivul?
Veţi mai vedea ca românii consideră homeopatia ca fiind dovedită ştiinţific, dar nu sunt capabili să arate care este calea pentru testarea unui medicament. Veţi mai vedea că noi credem în influenţa zodiilor, iar această credinţă este mai accentuată tocmai în rândul românilor cu studii superioare. Veţi vedea că suntem foarte superstiţioşi (credem în deochi şi în banii ce ne vin de ne maănânca palma stângă). Tot noi suntem campioni la mersul la biserică şi la credinţa în efectul rugăciunilor asupra necazurilor noastre. i tot noi credem că ne bazăm prea mult pe ştiinţă şi prea puţin pe credinţă...
Acest sondaj a fost prezentat şi pe canalele media, fără să se caute cauzele. Dar tocmai mass media din România contribuie la analfabetismul, în ceea ce priveşte ştiinţa, al românului de rând. Vom da câteva exemple în această emisiune, dar, credem noi, în Cronica scepticului am tras adesea semnale de alarmă în ceea ce priveşte "naivizarea" românilor prin canalele media.
Această emisiune a fost difuzată de postul TvRM în ziua de 10 august 2010.
Vezi mai multe video din Blog
Acest blog se adresează celor care înţeleg că ştiinţa este mai mult decât o sumă de teorii.
Se afișează postările cu eticheta geocentrism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta geocentrism. Afișați toate postările
sâmbătă, 14 august 2010
sâmbătă, 17 iulie 2010
Cronica scepticului - episodul nouăzecişicinci
În acest episod discutăm despre geocentrism. Se întâmplă că în acest secol XXI, secol în care explorarea spaţială a devenit ceva banal, să descoperim că există personaje care doresc să ne impună geocentrismul ca viziune corectă asupra Cosmosului. Chiar şi la TVR s-a simţit nevoia unei emisiuni în care se incerca impunerea geocentrismului. Desigur, avem de-a face cu un fundamentalism agresiv. Unul dintre promotorii geonetrismului de la noi chiar este foarte suparat pe ştiinţă. Iata ce spune el:
Această emisiune a fost difuzată de postul TvRM în ziua de 11 iulie 2010.
PS: Începând de săptămâna viitoare, emisiunea Cronica Scepticului va fi difuzată marţea, de la ora 16:30. Cei care nu aveţi această emisiune în grila difuzorului de cablu o puteţi urmări aici.
Vezi mai multe video din Blog
Toate acestea au început în „renaşterea” păgânismului cu Copernic, Bruno, Galilei, Kepler, Newton şi toţi ceilalţi savanţi cabalişti şi astrologi mai mult sau mai puţin ascunşi, ce au elaborat prin teoriile lor o lume virtuală, un univers al omului cu legi astrofizice şi chimice omeneşti şi mincinoase! Acestea sunt printre altele heliocentrismul, gravitaţia, chimiile, biologia şi geologia evoluţionistă şi în zilele noastre noua astrofizică, bazată pe rătăcirile lui Einstein, Sagan, Hawking şi ceilalţi rătăciţi şi înşelaţi de cel rău.si, in altă parte:
In general vorbind, toate elucubraţiile astronomice, începând chiar cu cele ale lui Ptolomeu însuşi au apărut în momentul în care, în loc să se limiteze la cunoştinţele de clară trebuinţă, cum ar fi cele ale mişcărilor lunii, soarelui şi zodiacului, oamenii s-au străduit să urmărească parcursul tuturor planetelor. Desigur că şi ele îşi au rostul şi sensul lor în iconomia cosmică, Dumnezeu nu face nimic zadarnic şi absurd. Dar, să spunem că nouă nu ne este de folos a cunoaşte mişcările complexe ale planetelor, ci numai în cazul păcătos când astronomii sunt în acelaşi timp şi astrologi, cum a fost de fapt cazul tuturor, de la Ptolomeu până la Newton cel puţin. Şi atunci înţelegem de ce trebuiau cunoscute în detaliu acele mişcări, pentru a stabili efemeride şi predicţii astrologice
Descoperirea lunetei şi telescopului a complicat şi mai mult lucrurile, oamenilor li s-a părut că văd tot felul de sateliţi, mişcări ciudate retrograde, mai nou se descoperă noi planete, galaxii, ca să nu mai vorbim de ipotezele de tip SF ca big-bang, găuri negre, universuri paralele, etc. Poate că aceste aberaţii şi erezii nu ar fi apărut dacă observaţiile s-ar fi limitat la mişcările celor trei: luna, soarele şi zodiacul, pământul fiind cum am mai mărturisit, în centru şi nemişcat.Dar nu credem că trebuie să acuzăm numai fundamentalismul pentru faptul că aceste idei incep să se răspândească prin intermediul Internetului. Poate că ar terbui să ne gândim şi la felul în care ni s-au predat la şcoală cunoştinţele despre astronomie. Avem de-a face mai degrabă cu un şir de enunţuri, de tipul magister dixit, iar elevii nu sunt îndrumaţi şi încurajaţi să găsească dovezile corespunzătoare. Iar în ceea ce priveşte faptul că Pământul se roteşte avem o sumedenie de dovezi. În emisiune vom prezenta numai două: forţa Coriolis (care produce, printre altele, efecte meteorologice ) şi pendulul lui Foucault. Pe chatul revistei Ştiinţă şi tehnica a intrat un personaj care afirma cu vehemenţă că aceste două dovezi confirmă tocmai geocentrismul! Tare ciudat lucru... De fapt nu este nici o ciudăţenie, ci numai ignoranţă crasă. Ni se aduceau drept argumente faptul că forţa coriolis la Ecuator este zero (este normal să fie zero, deoarece avem de-a face cu un produs vectorial) şi pendulul lui Foucault nu mai indică nimic, tot la Ecuator (şi asta e normal să fie aşa, deoarce perioada de rotaţie a pendulului lui Foucault este proporţională cu sinusul latitudinii). Cu asta vrem să spunem că se întâmplă adesea (şi asta nu numai la fundamentaliştii de orice fel) să se construiască teorii absurde, în absenţa unei înţelegeri minime a fizicii elementare.
Această emisiune a fost difuzată de postul TvRM în ziua de 11 iulie 2010.
PS: Începând de săptămâna viitoare, emisiunea Cronica Scepticului va fi difuzată marţea, de la ora 16:30. Cei care nu aveţi această emisiune în grila difuzorului de cablu o puteţi urmări aici.
Vezi mai multe video din Blog
Abonați-vă la:
Postări (Atom)