Atunci când spun despre mine că sunt un sceptic, asta înseamnă că folosesc o abordare ştiinţifică a afirmaţiilor. De exemplu, un sceptic în ceea ce priveşte modificările climei va analiza cu atenţie fiecare dintre afirmaţii, una câte una, luând în considerare dovezile pentru fiecare dintre ele, fiind dispus să urmeze faptele, oricare ar fi direcţia în care se îndreaptă. Un negaţionist are o poziţie prestabilită, şi selectează numai acele fapte care îi confirmă prejudecata, ingnorându-le pe celelalte.
Noi nu vom intra direct în tema negaţionismului ci, pentru că tot pomenea Michael Schremer de schimbările climatice, vom prezenta două rapoarte care clarifică măcar o bună parte din controversele apărute în legătură cu schimbările climatice şi cu contribuţia omului asupra acestora. Nu vom insista asupra acestor rapoarte, pentru că noi credem că este mai potrivit să le citiţi dumneavoatră înşivă.
Michael Schremer (New scientist 15 mai 2010)
Assessing an IPCC assessment. An analysis of statements on projected regional impacts in the 2007 report
The Independent Climate Change Email Review
Dupa această primă parte a emisiunii vom vorbi despre dosarul publicat în 15 mai 2010 de către revista New Scientist, dosar intitulat semnificativ: Epoca negaţionismului - de ce oamenii refuză să accepte adevărul (aici aveti un preview al dosarului).
Vom prezenta pe larg şi un mic manual pentru negaţionişti, vom da şi câteva exemple.
Dar problema rămâne. De ce se întâmplă ca negaţioniştii aceştia să producă efecte majore? (La noi este foarte clar acest efect atunci când ne gândim la insuccesele campaniilor de vaccinare din ultimii ani.)
Nu vom răspunde acum la această întrebare, pentru că aşteptăm şi opniniile dv.
Emisiunea a fost difuzată de postul RvRM în ziua de 20 iulie 2010.
Vezi mai multe video din Blog
Domnu', comparati mere cu pere. Primul grafic e gheata totala, in ambele emisfere. Al doilea e pe emisfera nordica. Si ce "chiar se vede" e un comportament haotic. Sunt fluctuatii normale. Sigur, creierul uman, mare amator de tipare, le vede si unde nu sunt. Eroare de tip I scrie pe dumneavoastra.
RăspundețiȘtergere"Argumentul" prin statistica e nul. E nevoie si de modele functionale pentru a fi stiinta. De-alea capabile de predictie suficient de exacta.
O mică observaţie, deşi e posibil să greşesc. Este vorba de fapt despre Michael Shermer (http://en.wikipedia.org/wiki/Michael_Shermer)? În text aţi scris Schremer şi la fel aţi pronunţat şi în emisiune.
RăspundețiȘtergerefolosirea nepregatirii personajului intr-un domeniu ca argument este ad-hominem ca la carte, indiferent ca are sau nu dreptate. Iar diferentierea de astrologie pe care ati facut-o prin faptul ca una publica si una nu publica in reviste stiintifice iarasi este un argument defectuos fiindca publicarea in sine nu e relevanta si nu demonstreaza gradul de adevar, ci ceea ce se prezinta.
RăspundețiȘtergere