sâmbătă, 14 august 2010

Cronica scepticului - episodul nouăzecişinoua

În acest episod comentăm cu amărăciune (deşi asta sperăm să nu se vadă) un studiu despre ştiinţa la români. Studiul este intitulat "Ştiinţă şi societate. Interese şi percepţii ale publicului privind cercetarea ştiinţifică şi rezultatele cercetării" şi îl puteţi găsi aici. Veţi vedea că suntem pe unul dintre ultimele locuri din Europa la nivelul de cunoaştere ştiinţifică. Veţi vedea că suntem, în schimb, campioni la geocentrism. Şi, dacă veţi privi cu atenţie studiul, veţi vedea cum credinţa în geocentrism a făcut "progrese" importante în ultimii ani. Care să fie motivul?
Veţi mai vedea ca românii consideră homeopatia ca fiind dovedită ştiinţific, dar nu sunt capabili să arate care este calea pentru testarea unui medicament. Veţi mai vedea că noi credem în influenţa zodiilor, iar această credinţă este mai accentuată tocmai în rândul românilor cu studii superioare. Veţi vedea că suntem foarte superstiţioşi (credem în deochi şi în banii ce ne vin de ne maănânca palma stângă). Tot noi suntem campioni la mersul la biserică şi la credinţa în efectul rugăciunilor asupra necazurilor noastre. i tot noi credem că ne bazăm prea mult pe ştiinţă şi prea puţin pe credinţă...
Acest sondaj a fost prezentat şi pe canalele media, fără să se caute cauzele. Dar tocmai mass media din România contribuie la analfabetismul, în ceea ce priveşte ştiinţa, al românului de rând. Vom da câteva exemple în această emisiune, dar, credem noi, în Cronica scepticului am tras adesea semnale de alarmă în ceea ce priveşte "naivizarea" românilor prin canalele media.
Această emisiune a fost difuzată de postul TvRM în ziua de 10 august 2010.


Vezi mai multe video din Blog

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va rugam sa limitati lungimea comentariilor. Ne plac disputele, dar taria argumentelor nu se masoara in lungimea textului, ci in argumente. La argumente se poate raspunde, la vorbarie, nu. Din acest motiv imi permit sa modrez comentariile. Cele care contin nazbatii prea evidente nu vor fi publicate.