vineri, 29 octombrie 2010

Despre pseudojurnalism şi iarna grea care va fi sa fie

Vă invităm să urmăriţi intervenţia nostră în emisiunea "Ştiinţă şi cunoaştere", realizată domnul Cristian Mureşanu şi difuzată de TvR Cluj în ziua de 24 octombrie2010. Vom discuta despre o ştire care a bântuit presa noastră, în care un climatolog polonez anunţa că ne aşteaptă cele mai grele ierni din ultimul mileniu, răcire provocată de oprirea Gulf Stream-ului.
Întreaga emisiune o puteţi urmări aici.



Cronica scepticului - episodul 107

Nu, nu este vorba despre o eroare de numerotare a episoadelor Cronicii scepticului. Acesta a fost un episod pe care nu am apucat să îl preiau la momentul potrivit, din pricina problemelor de conexiune. Şi cum în acest episod continăm să vorbim despre gândurile marelui iniţiat planetar, Gregg Braden, am făcut tot ceea ce ne-a stat în putinţă pentru a putea să vi-l oferim. Asta pentru că Braden pare să fi canalizat toate energiile pseudoştiinţei întru atragerea pseudoştiinţificilor de la noi. Domnul cu multe inele este doar un exemplu. Dar, veţi vedea, şi un anume domn profesor universitar doctor de al nostru este încântat de teoriile iniţiatului exeget american, aşa că îl foloseşte ca sursă de inspiraţie pentru opera sa. Nu contează faptul că el, Braden, face referire la "Tablele lui Thot". Nu contează chiar deloc. Omul nostru nu încearcă să vadă ce sunt aceste Table şi nici să afle cine este Thot. Vă spunem noi: Thot este un atlant iat Tablele sunt scrise în atlantă! Aţi auzit vreodată de studii serioase asupra acestei limbi dispărute, aţi văzut vreun text scris în atlantă? Banuim că nu. Dar nu este nevoie să vă reproşaţi ignoranţa. Aceste Table ale lui Thot sunt o făcătură atât de evidentă, încât ele fac deliciul pseudoştiinţificilor. Dumneavoastră le puteţi citi aici şi astfel nu veţi mai avea ce să vă reproşaţi. De ce un personaj care are titluri universitare înalte ia de bune afirmaţiile lui Braden? Aceasta este o întrebare la care noi nu suntem în stare să răspundem. Poate ştie Thot, atlantul.
Revenind la Braden... Veţi vedea cum ne explică el cum se opreşte Pământul şi cum începe să se rotească în sens invers... Nici nu ştim cum să comentăm o aşa năzbâtie. Noroc că ne linişteşte Braden: gravitaţia nu va dispare, iar cărţile alea în care se afirmă că oamenii vor începe să zboare sunt o aiureală! Aşa e. Dacă pământul se operşte gravitaţia nu dispare. Dar nu dispare nici forţa de inerţie. Despre această forţă este vorba în imaginile cu oamenii zburând, iar întâmplarea este descrisă în nuvela "Omul care a făcut miracole" a lui H.G. Wells. Desigur... ni se va spune că Pământul nu se opreşte brusc, ci încetul cu încetul. Aşa e... numai că Braden vorbeşte de o oprire completă a rotaţiei terestre în 2012. Acum mai avem mai puţin de doi ani până la oprire... deci nu va fi o oprire lentă, ci una bruscă...  sau deja ziua are deja 16 ore?
În legătură cu ziua de 16 ore, la care se mai adugă şi creşterea  frecvenţei de rezonanţă Schumann este vorba în al doilea citat din exegetul Braden. Că nici prima, şi nici a doua, afirmaţie nu se bazează pe date măsurate am mai explicat şi cu alte ocazii. Avem senzaţia că în lumea asta, a exegeţilor lucrurilor care nu există, nici nu contează dovada. Contează afirmaţia în sine. Braden asta face: afirmă tot soiul de năzbâtii, afirmă că năzbâtiile sale sunt susţinute de dovezi ştiinţifice şi cu asta basta. Obiectivul a fost atins. Credulii din toată lumea îl citează, îl adulează, îl recomandă altora etc. Deja sunt mulţi aceia care cred că în 2012 se va întmpla ceva... ceva deosebit. Noi vă dăm întâlnire la capătul acelui an fatidic, să vedem cum va fi să fie. Să vedem de se va opri Pământul, să vedem cum ne înfloreşte ADN-ul, să vedem cum vor rămâne aici numai cei ce se află pe un plan spiritual superior, să vedem cum Soarele va începe să răsară de la Apus...
Această emisiune a fost difuzată de postul TvRM în ziua de 9 octombrie 2010.


Cronica scepticului - episodul 107
Vezi mai multe video din blog

duminică, 24 octombrie 2010

Cronica scepticului - episodul 109

În acest episod am fi dorit să vorbim despre marketingul agresiv al producătorilor de medicamente, care prea des pun profitul ca indicator principal al succesului, fără să ţină seama  de rigoarea impusă de căutarea unor soluţii pentru sănătatea oamenilor. Dar se aporpie de noi, vertiginos, anul fatal 2012. Anul acela în care se va sfârşi o lume pentru a începe o alta. Poate că din această pricină se înmulţesc emisiunile dedicate acestui subiect. Am văzut şi noi una: Naşul. Iar Naşul a avut drept invitat pe Domnul cu multe inele. Nu are rost să îl ţinem în anonimat pe acest Domn, deoarece veţi avea ocazia să îl vedeţi cu ochii dv cum citează oameni de ştiinţă (chiar aşa ne spune, ca ceea ce afirmă Domnia sa este suţinut de oamenii de ştiinţă, ci nu nişte simple speculaţii). Îi citează tare frumos Domnul Oreste. Şi apoi ajunge la concluzia că în anul 2012 ziua terestră va avea 0 (zero) ore. Cum se întâmplă că la începutul emisiunii cu Domnul Oreste, Naşul i-a lăudat excepţionalul blog noi ne-am permis să intrăm pe acolo. Acolo am aflat lucruri care ne-au copleşit de-a dreptul. Poate suntem noi ceva mai sensibili, poate suntem noi ceva mai neştiutori. Să vedem de veţi fi şi dumneavoastră copleşiţi:
Prin schimbarea pulsatorie a Terrei de la 7,8 cicluri pe secunda la 13, omul va iesi din starea de "somn" si va intra in "Marea Trezire", asa cum prevad mayasii. Admitand posibilitatea schimbarii polilor intre ei, putem sa ne imaginam ca din 2012, Soarele va rasari la vest si va apune la est, iar pe masura ce ne apropiem de "punctul zero", cum scrie Barden, ziua lumina se va reduce de la 24 de ore, la 16. Intrarea intr-o alta rezonanata ne va proiecta intr-o dimensiune in care tot ceea ce gandim se va manifesta imediat, stiind deja ca timpul este unitatea de masura care-i permite gandului sa devina realitate!

Va răsări Soarele de la vest! Puternic gând. Domnului Oreste i se schimbă şi polii magnetici ai Terrei. Că nu va fi aşa, vom vedea cu toţii în fatidicul an. Ce va spune Domnul Oreste atunci? Va spune că am înţeles greşit mesajul Domniei Sale. Ne va spune că a folosit un limbaj înţeles numai de iniţiaţi. Tot Domnia Sa ne mai anunţă că:
Barbara Hand Clow este convinsa ca in perioada imediat urmatoare, 2011-2012, Pamantul va intra intr-un spatiu fotonic, iar aceste particule elementare vor forma o quanta de camp electromagnetic rezultat in urma ciocnirii intre un pozitron si un electron. Aceasta trecere va anihila toate campurile noastre magnetice si electrice. Pe aceasta se bazeaza Gregg Braden cand scrie:" In 2012 toate tehnologiile noastre bazate pe consum nu vor mai fi bune de nimic. Cu exceptia energiilor libere, nimic ce contravine echilibrului universal nu va mai functiona!"

şi că:
Pe masura ce ne apropiem de fatidicul 2012, exegetii profetiilor mayase, printre care si Gregg Braden vorbesc despre modificarea structurii ADN-ului uman de la doua la 12 ramuri, ceea ce inseamana ca invelisul nostru fizic va fi pregatit sa accepte si sa inteleaga o noua dimensiune existentiala in care sa nu mai existe bariera timpului.

Credem că şi dumneavoastră sunteţi copleşiţi în acest moment. Domnul Oreste se bazează pe căutările sale pe Internet. Pe noi ne miră că aceste căutări au exclus sursele serioase şi l-au favorizat pe Gregg Braden, cel căruia i-am dedicat noi vreo două emisiuni. Ar fi putut foarte bine să caute pe site-urile universitare, ar fi putut să caute pe la NASA sau în alte locuri în care informaţiile sunt cu adevărat serioase. Am vorbit şi noi despre problemele legate de polii magnetici. Dar noi ne-am bazat pe informaţii furnizate de oameni de ştiinţă, ci nu pe aiurelile unora. Polii magnetici ai planetei se inversează uneori, dar nu există o periodicitate a acestui fenomen. Câmpul magnetic terestru scade, dar el este mai intens acum decât în urmă cu câteva mii de ani. Dacă vreţi să aflaţi mai multe asupra acestui subiect, vă invităm să aruncaţi o privire pe aici. Veti gasi o lista de raspunsuri la intrebari frecvente, iar aceste răspunsuri sunt oferite de specialişti de la NASA. Am ales varianta aceasta mai simplă. Dacă doriţi informaţii mai specializate, puteţi să le căutaţi la marile universităţi ale lumii. De acolo veţi afla un răspuns unanim: polii magnetici ai Pământului se vor inversa, dar această inversare nu se va produce în 2012. Nici măcar nu putem aprecia de pe acum cam cand ar începe inversarea polilor. Oricum, la inversările anterioare nu s-a produs nici o extincţie semnificativă a vieţii pe planetă. Cât despre "înflorirea" ADN-ului la 12 spirale, despre care savanţii nu mai fac haz.... Vai nouă! Noi facem haz! Desigur nu suntem savanţi, dar avem măcar nişte cunoştinţe elementare de biologie şi chimie.
Şi iar ne întrebăm: ce ne va spune despre ADN în 1012 Domnul Oreste?
Am vrea doar să mai adăugăm, aşa de final, că năzbâtiile Domnului Oreste sunt cu mult mai multe (de exemplu, ne spunea, acum ceva ani, că Soarele este rece, că aşa spun nişte oameni de ştiinţă) dar cum ele nu putem să le documentăm cu citate video sau din scrierile Domniei Sale, preferăm să le trecem sub o respectuasă, şi amuzată, tăcere.
Această emsisiune a fost difuyată de către postul TvRM în ziua de 23 octombrie.


Cronica scepticului - episodul 109
Vezi mai multe video din blog

miercuri, 20 octombrie 2010

Cronica scepticului - episodul 108

Acest episod este ceva nopentru noi. Nu mai criticăm presa românească, ci o lăudăm din toată inima. de curând un ziar din care am citat adesea, este vorba despre Evenimentul zilei, a publicat cateva articole care s-ar încadra foarte bine într-o cronică sceptică. Este vorba despre "Vracii de la Biserica Universală promit vindecarea la minut", "Afacerea Ceragem: pietrele energetice îi „uşurează” pe creduli de 1.000 de euro", semnate de Andreea Dogar, şi "Biorezonanţa - cum s-a înecat românul cu un miez de adevăr" semnat de Dan Arsenie. Nu avem multe de spus în această postare, vă invitaăm doar sa urmăriţi emisiunea.
Această emsiune a fost difuyată de postul TvRM în ziua de 16 octombrie 2010.


Cronica scepticului - episodul 108
Vezi mai multe video din blog

duminică, 3 octombrie 2010

Cronica scepticului - episodul 106

În acest episod continuăm să vorbim despre fatalul an 2012. Credem că este mai degrabă o cronică a prostiei de la noi şi de aiurea. Veţi auzi cu urechile dv şi veţi vedea cu ochii dv cum se vor întâmpla lucrurile în anul acela. Un domn de la noi, care foloseşte numai informaţii de la savanţi, de la oameni de ştiinţă, ne anunţă principalele evenimente din 2012. Pământul şi Soarele se vo alinia cu centrul galactic, Sistemul Solar se va apropia de centrul Căii Lactee, timpul se scurtează dramatic, spiralele ADN nu mai sunt două ci patru, iar în 2012 vom avea 12.... vai nouă! Fiţi atenţi, ni se subliniză că astea nu sunt chestii pe care să nu le luăm în seamă, sunt chestii afirmate de către savanţi, deci nu încape în discuţie realitatea lor. Atunci când asemenea aiureli se pot afirma la tv este greu să mai poţi face o analiză cât de cât serioasă. Este foarte greu să îţi stâpâneşti hohotele de râs. Şi totuşi... Poate că se va găsi careva care să ne explice mecanismele psihologice şi sociologice care guvernează rostirea de aiureli grandioase în mass media. Noi ne permitem să credem că suntem conectaţi la un uriaş rezervor de prostie la care se adapă cei lipsiţi de spirit critic. (Vă rugăm să remarcaţi faptul că suntem foarte politicoşi cu asemenea personaje, care ar merita ceva cuvinte mai tari.) Dacă ar exista un dram de gândire critică, atunci s-ar fi putut verifica, mai înainte de a fi rostite, toate cele afirmate. În vermile noastrea verificarea aceasta nu este tocmai una grea şi nici nu consumă timp. Din câteva clickuri poţi vedea ce şi cum în ceea ce priveşte oricare dintre afirmaţii. Dar pentru bietul nostru ADN care capătă spirale suplimentare, vă marturisesc smerit, tare greu ne e să nu remarcăm că nu mai este vorba de lipsa gandirii critice ci de o lipsă de doagă... Dar să nu ne ambalăm acum prea tare. Trebuie să încercăm să vedem de unde vin toate aceste aiureli. Cu siguranţă ele vin din acel rezervor de prostie de care spuneam ceva mai devreme, iar rezervorul este marcat de personaje care extrag de acolo toate imbecilităţile cu putinţa. Unul dintre asemenea personaje, care este foarte iubit de către pseudoştiinţificii de la noi este un anume Gregg Braden din a cărui gândire vom da noi, în acestă emisiune, câteva exemple mai semnificative. Pentru el chinezii vedeau Marea Pată Roşie de pe Jupiter şi îi ştiau chiar sensul de rotaţie încă de acum 3000 de ani! Pentru el Pământul îşi încetineşte rotaţia. Pentru el asistăm la o inversiune a polilor magnetici ai Terrei, iar ultima inversare s-a petrecut cu numai câteva mii de ani în urmă... şi alte asemenea. Desigur, avem două posibilităţi: să luăm de bun ceea ce spune Braden sau să ne uităm la valoarea de adevăr a afirmaţiilor lui. În prima variantă putem face emisiuni de mare audienţă iar în a doua constatăm că Braden este un soi materializare a rezervorului de prostie. Dar nouă ni se pare că este ceva mai mult. Gregg Braden chiar ştie că spune tâmpenii... de ce o face? De ce este crezut? La aceste întrebări vă lăsăm pe dv. să răspundeţi, după ce veţi urmări emisiunea. Oricum noi vom reveni asupra lui Braden şi în episodul viitor în care veţi vedea că un domn prof. univ. dr. de la noi, laureat cu unul dintre premiile Academiei, chiar îl admiră pe Braden care este, zice dl. prof. univ. dr.: "Geolog, specialist în tehnica de transmitere a informaţiei, scriitor şi valoros filosof al culturii."
Emisiunea a fost difuzat[ de postul TvRM în ziua de 29 septembrie 2010.


Cronica scepticului - episodul 106
Vezi mai multe video din blog