duminică, 29 noiembrie 2009

Cronica scepticului - episodul şaizecişişapte

În acest episod încercăm să ne amuzăm. Dar nu ne reuşeşte decât varianta amară a amuzamentului. Dumneavoastră nu aveţi un gust amar dacă unul dintre cei care va reprezintă, un parlamentar al României, care afirmă că există o conspiraţie mondială ce are drept obiectiv depopularea planetei? conspiraţia asta este cuprinsa într-un document ce poartă numele de Codex alimentarius. Un clik aici va va duce la documentul cu pricina. Va rog sa îmi spuneti unde scrie ca acest codex sprijina organismele modificate genetic sau eliminarea usturoiului din alimentaţie. Vom mai vorbi despre o minunată, şi telenovelistică, reţetă de săbit (fără privaţiuni). Iar în final vom vorbi despre un mit urban. Folosim numai 10%  din creier? Acesta este un un în care şi noi am crezut multă vreme...
Emisiunea fost difuzată de către postul TvRM Educaţional în ziua de 29 noiembrie 2009.


Cronica scepticului - episodul saizecisisapte
Vezi mai multe video din Blog

duminică, 22 noiembrie 2009

Cronica scepticului - episodul şaizecişişase

Acesta este un episod "see on Tv"! Asta înseamna că ne vom permite, cu toata uminţa, să comentam nişte întâmplări văzute la Tv. Vom dicuta despre o respectabilă şi venerabilă doamnă, "un mesager din sfere celeste", care, decorporalizându-se,  a putut să vadă Casa Poporului din "plan astral" şi o poartă către alte dimensiuni, ce se află situată în zona Circului... Chestia ar fi benignă, şi obiect de studiu pentru specialiştii în psihiatrie,  dacă venerabila nu ar profita de apariţiile televizate pentru a îşi face reclamă şi astfel să atragă în jurul ei oameni dispuşi să dea bani pentr a se lăsa "naivizaţi"...
Al doilea subiect se referă la un mineral minune, sungit, sau shungit, sau shungite, care are proprietăţi miraculoase: elimină poluare radioactivă, ecranează radiaţiile electromagnetice ale telefonului mobil, vindecă multe boli....... etc. etc. Asta cu mineralul am aflat-o tot de la tv, de la un stimat domn care organizează, an de an, la o prestigioasă instituţie de învăţământ superior, un congres despre acţiuni energoinformaţionale...
Trebuie să găsim explicaţii pentru acordarea unor spaţii largi acestui gen de emisiuni de către unele posturi tv? Cred ca nu e nevoie de niciuna. Din moment ce astăzi şansele candidaţilor la prezidenţiale au fost discutate cu astrologi... Poate ne gândim un pic la vreo teorie a conspiraţiei...
Emisiunea a fost difuzată de către postul TvRM Educaţional în ziua de 22 noiembrie 2009.


Cronica scepticului - episodul saizecisisase
Vezi mai multe video din Blog

duminică, 15 noiembrie 2009

Cronica scepticului - episodul şaizecişicinci

În acest episod discutăm despre un mare fals ştiinţific, un fals care a avut consecinţe dramatice asupra dezvoltării ştiinţei, în ceea ce priveşte înţelegerea procesului evolutiv care a dus la apariţia lui homo sapines. Este vorba despre ceea ce a intrat în istorie sub numele de "om din Piltdown". Nu insităm acum asupra conţinutului emisiunii, va invităm să o urmăriţi. Dar dorim să precizăm din nou un aspect foarte important al ştiinţei: ea are anticorpii prin care, mai devreme sau mai tarziu, sunt identificate erorile şi falsurile. Ştiinţa niciodată nu afirmă că este în posesia adevărului ultim, ci a unui adevăr stabilit în urma dovezilor de care dispune la un moment dat. Ştiinţa nu are decât o singura şi ultimă dogmă, aşa cum afirma Carl Sagan, aceea de a nu avea nici o dogmă. Un om de ştiinţă, oricât de mare ar fi el, o dovadă, oricât de acceptată ar fie ea, se supun mereu unei priviri critice, unui scepticism căutător de fisuri. Iar adevăraţii eroi ai ştiinţei au fost tocmai aceia care au putut răsturna teorii care, până la ei, păreau de nezdruncinat.
Emisiunea a fost difuzată de către postul TvRM în ziua de 15 noiembrie 2009.



Cronica scepticului - episodul saizecisicinci
Vezi mai multe video din Blog

marți, 10 noiembrie 2009

Poze de pe Luna

O nouă serie de imagini transmise de către sonda Lunar Reconnaissance Orbiter, ne prezintă detalii ale locurilor în care au aselenizat misiunile Apollo 11:





si Apollo 12:



Puteţi remarca faptul că în acest nou set de imagini apar detalii suplimentare faţă de imaginile anterioare. Acest lucru a fost obţinut prin suprapunerea a mai multor imagini obţinute la diferite momente ale zilei selenare. Pentru mai multe amănunte, vă sugerăm să intrati pe site-ul misiunii Lunar Reconnaissance Orbiter şi pe site-ul Lunar Reconnaissance Orbiter Camera.

luni, 9 noiembrie 2009

cronica scepticului - episodul şaizecişipatru

În acest episod revenim asupra a a două subiecte de care ne-am mai ocupat în trecut. În primul rând vorbim despre vaccinarea antigripala, împotriva căreia se ridică tot soiul de "experţi".
Noi vă sugerăm să vă colectaţi informaţiile din zonele corect informate ale internetului:
Agenţia Naţională a Medicamentului
European Medicines Agency
European Commission - Public Health
Centers for Disease Control and Prevention
Food and Drugs Administration
flu.gov
Organizaţia Mondială a Sănătăţii
În linkurile de mai sus se pot găsi informaţiile de care aveţi nevoie, informaţii accesibile chiar şi nespecialiştilor.
În a doua parte a emisiunii vorbim despre o carte recent apărută ca un supliment al unei publicaţii naţionale. Este vorba despre profeţiile Maya şi înfricoşătoarea, şi nu prea,  apocalipsă a anului 2012....
Emisiunea a fost difuzată de către postul TvRM Educaţional în ziua de 8 noiembrie 2009.


Cronica scepticului - episodul saizecisipatru
Vezi mai multe video din Blog

duminică, 1 noiembrie 2009

Cronica scepticului - episodul şaizecişitrei

În acest episod vom discuta despre "apelul la autoritate", un argument des folosit de către cei dedicaţi trup şi suflet pseudoştiinţei. Vom exemplifica prin Kepler, care a fost astrolog profesionist, şi prin Newton, care şi-a dedicat decenii de viaţă studiului alchimiei. Mai mult decât atât, Newton a calculat şi data la care va veni sfârşitul lumii... anul 2060! Ideea este că, oricât de mare expert ar fi cineva într-un anume domeniu, nu autoritatea sa contează, ci măsura în care o anume afirmaţie a sa este conectată la adevărul ştiinţific. Astrologia nu devine dintr-o dată adevărată pentru că a fost suţinută de Kepler, iar alchimia nu capătă argumente prin faptul că unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă ai acestei planete, Newton, a crezut în ea.
Vom mai da un exemplu de apel la autoritate: un dispozitiv "medical", care emite unde electromagnetice de foarte joasă frecvenţă, care vindecă aproape orice boală, un dispozitiv înregistrat de Ministerul Sănătăţii! Veţi vedea cum sunt citate surse, care, cică, confirmă "eficacitatea" aceste nazdrăvănii. Veţi vedea că lucrurile nu stau chiar aşa... Apelul nostru este următorul: dacă vreţi să cumpăraţi aceste minuni, cereţi dovezi clare care să le confirme eficacitatea! Altfel riscaţi să pălătiţi un aspru impozit pe prostie, care vă sărăceşte pe dumneavoastră şi îi îmbogăţeşte pe şarlatani.
Emisiunea fost difuzată de către postul TvRM Educaţional în ziua de 1 noiembrie 2009.


Cronica scepticului - episodul saizecisitrei
Vezi mai multe video din Blog