marți, 25 ianuarie 2011

Cronica scepticului - episodul 119

În acest episod vorbim despre o nouă şi revoluţionară metodă de diagnosticare şi tratament. Veţi putea vedea cum biorezonanţa a căpătat noi valenţe, prin cuplarea ei cu radiestezia! Ştim că este mare gradina Domnului, dar cum de se întamplă că asemenea tehnici, cică, medicale îşi fac veacul pe la noi? De ce Ministerul Sănătăţii nu cere omologarea riguroasă a aparatelor de biorezonanţă? De ce tace comunitatea medicală? Multe întrebări ar fi de pus, dar nu avem nici un răspuns. Ba avem unul: la noi dovezile sunt puse pe un plan foarte îndepărtat. În primul plan apar numai vorbe, care alcătuiesc un perfect discurs pseudoştiinţific. Nu spunem mai multe, credem că în emisiune se spun destule.
Emisiunea a fost difuzată în ziua de 22 ianuarie 2011 de către postul TvRM.


Cronica scepticului - episodul 119

Vezi mai multe video din blog

duminică, 23 ianuarie 2011

Cronica ST - episodul nouăzecişipatru

În acest episod începem un microserial, în care vom încerca să marcăm cele mai importante descoperiri ale primului deceniu al acestui secol. Veţi vedea că multe dintre răspunsurile pe care le oferă acum ştiinţa, nu fac altceva decât să deschidă calea către noi enigme. Iată, de exemplu, ceea ce se numea "junk DNA", adică ADN-ul noncondant. El reprezintă peste 80% din ADN-ul nostru. Se credea că acesta este un soi de balast, un rest rămas acolo pe parcursul evolutiei noastre. Acum ştim că nu este aşa, ştim că această porţiune a ADN-ului are o mare importanţă pentru exprimarea genelor şi pentru multe dintre întâmplările din celulele noastre. Nu putem intra acum în detalii, dar credem că dacă veţi da clic aici veti afla măcar o parte dintre stirile din ultima vreme legate de acest ADN "inutil"...
A doua descoperire importantă din acest prim deceniu este legată de materia şi energia întunecată. În reţeta Universului nostru materia obişnuită, cea care este accesibila nouă, reprezintă numai vreo 4%. Mai avem 26% materie întunecată şi 70% energie întunecată... Dintr-o dată Universul nostru devine şi mai misterios. Nu ştim din ce este "fabricată" această materie întunecată, nu înţelegem prea bine evoluţia energiei întunecate. Dar aceste două ingrediente sunt vitale în evoluţia Universului, căci ele îi scriu atât istoria trecută, cât şi cea viitoare. Un articol interesant pe această temă găsiţi aici.
S-a mai întâmplat ceva în acest prim deceniu. Am reuşit să întreprindem studii de biologie moleculară asupra unor specii dispărute. Am început să secvenţiem genomul omului de neanderthal şi am reuşit să cartăm genomul mamuţilor!
În ultima parte a emisiunii vorbim despre Marte. În ultimul deceniu această planetă ne-a adus multe surprize, transmise prin intermediul sondelor pe care le-am trimis să o exploreze. Am aflat că pe Marte se află multă apă (îngheţată) şi că în atmosfera sa se găsesc mici cantităţi de gaz metan. Dacă vom lua în considerare numai aceste două aspecte şi dintr-o dată ni se conturează o ipoteză la care merită să medităm. Pe Marte ar putea să existe viaţă!
Emisiunea a fost difuzată de către postul TvRM în ziua de 22 ianuarie 2011.


Cronica ST - episodul nouazecisipatru

Vezi mai multe video din blog

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Cronica ST - episodul nouăzecişitrei

In dimineaţa zilei de 5 ianuare s-a produs un fenomen astronomic spectaculos, vizibil şi din România. Este vorba despre o eclipsă parţială de Soare. Condţiile meteo favorabile în multe locuri din România au permis astronomilor amatori să transforme acest eveniment într-un adevărat spectacol. Nu putem să nu ne bucurăm atunci când descoperim rezultatele entuziasmului lor. În primul rând trebuie să îl remarcăm pe prietenul nostru Cătălin Panduru, care a reuşit să obţină, probabil, cel mai spectaculos set de imagini ale acestei eclipse ce au fost realiazate pe această planetă. Nu vrem să comentăm acum aceste fotografii, imaginile le puteţi admira în toată splendoarea lor pe siteul său. Pe de altă parte, pe tot cuprinsul ţării observatoarele astronomice populare au deschis larg porţile cu această ocazie pentru sute de vizitatori. Unele dintre ele au reuşit să efectueze transmisii în direct ale evenimentului, care astfel a putut fi văzut din faţa calculatorului de către cei ce nu au avut bucuria unui cer senin. Alexandru Dumitriu, un tânăr astronom amator entuziast, ne-a trimis un scurt videoclip al eclipsei, realizat la Astroclubul Călin Popovici din Galaţi, unde Tercu Jan a reuşit să echipeze observatorul astronomic cu echipamente de mare performanţă. Vedeţi? În ciuda pesimismului pe care îl afişăm la Cronica scepticului, în România se conturează grupuri de tineri pasionaţi de ştiinţă, în cazul acesta de astronomie.
În a doua parte a emisiunii vom prezenta cinci direcţii de dezvoltare, despre care IBM consideră că ne vor schimba stilul de viaţă. Veţi vedea că vom avea acces la chat 3D, bateriile de laptop vor avea o capacitate de 10 ori mai mare decât în prezent, vom avea la dispoziţie sisteme de navigaţie care ne vor ajuta să ajungem în cel mai scurt timp la destinaţie, senzori miniaturali ne vor ajuta pe fiecare dintre noi să monitorizăm mediul înconjurator, iar energia risipită prin căldură de marile sisteme de calculatoare va fi recuperată. Sunt idei genereoase, toate aceste cinci inovaţii anticipate de IBM. Rămâne doar să vedem cum ne vor modifica stilul de viaţă. Calculatorul şi internetul aui facut-o deja!
Această emisiune a fost difuzată de către postul TvRM în ziua de 14 ianuarie 2010.

Cronica ST - episodul nouazecistrei

Vezi mai multe video din blog

luni, 10 ianuarie 2011

Cronica scepticului - episodul 118

În acest prim episod al anului 2011 începem prin a prezenta rezultatele slabe ale tinerilor români la testele PISA 2009. Dacă doriţi să vă formaţi şi dumenavoastră propria părere, puteţi citi documentaţia completă a acestor teste accesânt siteul PISA 2009. Veţi vedea că suntem pe ultimele locuri în Europa, la citit, matematică şi ştiinţă. Credem că problema aceasta nu este conectată cu lipsa de inteligenţă sau cu lipsa de cunoştinţe a românilor. De fapt testele PISA nici nu verifică aceste aspecte. Se încearcă altceva, şi anume verificarea capacităţii de a folosi cunoştinţele dobândite pentru a rezolva diferite probleme concrete. Nu li se cere tinerilor să rezolve probleme complicate, ci să interpreteze rezultate. În acest fel se verifică felul în care au fost dobândite cunoştinţele: prin memorare sau prin înţelegere. Aici credem că este marea noastră problemă: suntem învăţaţi să memorăm ceea ce ni se spune şi nu ni se dezvoltă acel spirit critic care ne+ar ajuta să ne descurcăm onorabil atunci când suntem confruntaţi cu probleme noi şi concrete. Dincolo de rezultatele PISA, suntem îngrijoraţi de o constatare mai general: capacitatea de interpretare a informaţiilor, gândirea critică, este diluată la noi. Suntem "ajutaţi" în această direcţie nu numai de şcoală, ci şi de o bună parte din mass media.  La noi, vorbăria goală devine argument, iar faptele, dovezile, sunt trecute într-un plan secundar, în cre ele nici nu mai contează. Consecinţele se văd deja: 44% dintre români sunt geocentrişti, iar teoria evoluţiei este falsă pentru majoritatea elevilor români... Ce ne aşteaptă în viitor? Nu ne putem hazarda în predicţii, dar este sigur un lucru: un popor lipsit de gândire critică este uşor de manipulat. Oricând se pot găsi cuvintele care să convingă de orice absurditate. Un exemplu în acest sens este neîncrederea în vaccinuri consturită printr-o propagandă extrem de agresivă.
În a doua parte a emisiunii îndrăznim să prezentăm un dialog pe care l-am avut cu o doamnă astrolog cu vreo patru ani în urmă. Secvenţa am extras-o dintr-o emisiune difuzata de Antena 2, care avea drept temă pericolele legate de asteroizi. Cum la noi nu se poate discuta despre astronomie fără ca specialistul în astrologie să fie prezent, am avut surpriza să ma regăsesc în studiou alături de respectiva doamnă. Vă mărturiesc că emisiunea a fost interesantă, moderatorii discuţiei fiind nişte persoane de-a dreptul încântătoare. Probleme am avut cu astrologul. A început prin a spune ca Einstein considera astrologia ca fiind o ştiinţă serioasă. Am ripostat, rugând să mi se spune unde şi când a spus Einstein acest lucru minunat. Răspunsul a fost unul vag, iar eu, politicos, am sugerat să se verifice în bazele de date care conţin tot ceea ce as spus sau a scris Einstein. Eu verificasem deja şi această năzdrăvănie nu apare. Apare doar în manualele de astrologie, fiind, cu tot respectul, un fals. Spre sfârşitul emisiunii nu am mai avut răbdare şi am pus o întrebare pe care o puteţi vedea în secvenţa cu care ilustrăm această emisiune. Nu credem că mai sunt necesare alte comentarii.
Emisiunea a fost difuzată de postul TvRM în ziua de 8 ianuarie 2011.

Cronica scepticului - episodul 118

Vezi mai multe video din blog