Cronica ST episodul 106

În acest episod vom vorbi despre Gagarin.
Miercuri, 12 aprilie 1961, cosmodromul de la Baikonur. În această dimineaţă pe rampa de lansare este pregătită o rachetă, în vârful căreia, într-o capsulă sferică se află un om: Iuri Gagarin.  Până la acest moment, Gagarin a avut de parcurs un traseu dificil, a trecut prin nesfârşite teste medicale, a fost supus unor serii de antrenamente nemiloase, a învăţat, până la cel mai mic detaliu, caracteristicile vehiculului în care avea să se înalţe dincolo de atmosfera terestră.

În primăvara anului 1957, deci înainte de lansarea primului Sputnik, Koroliov, entuziastul părinte al programului spaţial sovietic, decide să se demareze proiectarea unei nave spaţiale capabile să transporte un om pe orbită şi să îl aducă înapoi pe Pământ în deplină siguranţă. Drept lansator urma să fie folosită o variantă a rachetei R7, cea care urma să lanseze şi primii sateliţi sovietici. În faţa proiectanţilor se aflau mai multe variante, dar oricare ar fi fost cea aleasă trebuia să se ţină seama de limitările organismului uman. În timpul reintrării în atmosfera terestră nu trebuia să fie depăşită suprasarcina de 10 g, iar condiţiile de mediu din interiorul capsulei nu aveau voie să depăşească anumite valori. Între septembrie 1957 şi ianuarie 1958 au fost analizate mai multe variante, au fost calculate regimurile termice de pe timpul reintrării în atmosferă pentru mai multe configuraţii, au fost studiate materialele necesare, au fost determinate traiectoriile de coborâre...
Pentru a vă face o imagine asupra complexităţii acestei sarcini, trebuie să vă aduceţi aminte că în acele timpuri calculatoarele erau mai degrabă unele mecanice, iar rezolvarea lungilor şiruri de ecuaţii diferenţiale care descriau fenomenele produse pe timpul zborului implicau liste obositoare de numere, care în bună parte trebuiau operate manual. În cele din urmă a fost aleasă cea mai simplă soluţie. Capsula urma să aibă o forma unei sfere. Asta prezenta avantaje evidente. În primul rând, pentru un volum dat, suprafaţa sferei este mai mică decât a oricărui volum geometric. De aici rezultă că masa structurii va fi minimă, un criteriu important în proiectarea oricărui vehicul aerospaţial. În al doilea rând, prin aranjarea convenabilă a centrului de greutate, acest gen de capsulă se autostabilizează, nemafiind necesare dispozitive de corectare a atitudinii pe timpul fazelor iniţiale ale coborârii, ceea ce se traduce tot într-o reducere a masei echipamentelor necesare.
A urmat apoi trecerea către proiectarea finală. A rezultat o adevărată capodoperă inginerească. O maşinărie de o simplitate înduioşătoare, o maşinărie minimalistă, capabilă să desfăşoare cu succes sarcina care i-a fost atribuită. În fapt, nava spaţiala Vostok era alcătuită din două componente principale: capsula propriuzisă, de formă sferică, şi un modul de serviciu, în care erau amplasate echipamentele, motoarele de control a atitudinii şi motorul de frânare.
Nu încercăm acum să facem o descriere exhaustivă a navei Vostok. Îi dăm cuvântul lui Gagarin, care în cartea „Drumul spre Cosmos” îşi descrie aventura (bănuim că a fost ajutat de un scriitor-fantomă): „Intram unul câte unul în cabina pilotului. Era mult mai mare decât cabina unui avion. Stând în fotoliu, cosmonautul putea efectua toate operaţiile pentru asigurarea observaţiilor şi comunicării cu Pământul, să controleze zborul şi, în caz de nevoie, să conducă nava. Ce nu era în această cabină neobişnuită! Şi erau toate altfel decât într-o cabină de avion.
În stânga se afla tabloul de comandă al pilotului. Pe le erau manetele şi comutatoarele care dirijau activitatea sistemului de radiofonie, reglau temperatura în cabină şi puneau în funcţiune conducerea manuală a motorului şi frânelor. În dreapta se găseau aparatul de radiorecepţie, containerele pentru hrană şi maneta pentru dirijarea orientării navei. Drept în faţa fotoliului cosmonautului era planşa de bord cu mai multe indicatoare cu ace şi cu tabloul de semnalizare, un ceasornic electric, precum şi un glob a cărui rotaţie corespundea mişcării navei pe orbită. Sub planşa de bord era instalată camera de televiziune, pentru ca cosmonautul să poată fi observat de pe Pământ. Şi mai jos se afla un ochi de bord cu un orientator optic.”
Şi mai adaugă Gagarin, aşa ca o concluzie. „ceea ce am văzut era uşor, trainic şi portativ. Totul strălucea de curăţenia sterilă a lucrului noi.”.
Emisiunea a fost difuzată de postul TvRM in ziua de 15 aprilie 2011.

Cronica ST - episodul 106

Vezi mai multe video din blog