luni, 1 octombrie 2012

A fost Cronica Scepticului

Începeam, în 5 iulie 2008, o emisiune care purta titlul ”Cronica scepticului”. Simțeam nevoia să o fac, pentru că  în presa noastră apăreau tot soiul de ciudățenii. Darwin era pus la stâlpul infamiei, tot soiul de terapeuți vindecau orice boală, vaccinarea era o crimă, geocentrismul era adevărata viziune a cosmosului iar anul 2012 ne va marca sfârșitul... și multe asemenea năzbâtii uluitoare. Uluitoare, cel puțin pentru cineva care crede că trăim într-o lume guvernată de rațiune, de acel scepticism necesar, un scepticism care cere oricăruia dintre noi să ne însoțim cuvintele (oricât de atrăgătoare ar fi ele) de fapte, de dovezi.  Asistam pe atunci la un adevărat război împotriva științei. Acea luptă împotriva dovezilor, împotriva rațiunii continuă și acum.
Iată acel prim episod al Cronicii scepticului.



Au trecut anii. S-au strâns 205 episoade ale Cronicii scepticului, care la un moment dat a căpătat titlul Partizanii rațiunii (un titlu care mie mi se pare cam nefericit). Iată aici ultimul episod.



Pe neașteptate am aflat că emisiunea este scoasă din grilă. Nu pot comenta această decizie, pe care eu am aflat-o în ultima clipă. Asta nu înseamnă că nu o regret.
Voi încerca și alte canale de comunicare. Încă mai caut televiziuni sau posturi de radio care să găzduiască o cronică a scepticismului.
Până atunci voi încerca să revitalizez acest blog, pe care l-am neglijat în ultimii ani.

5 comentarii:

  1. "Eppur si muove". Mi-as permite sa comentez aceasta decizie, desi nu sunt posesorul "adevarului". Era de asteptat sa cada si ultimul bastion impotriva iratiunii, intr-un stat in care, nu-i asa, este etalonul libertatii de exprimare si nu numai; drept dovada evenimentele de pe scena politica interna si europeana din cursul acestui an. Fara a derapa in extrema teoriilor "conspirative" nu ma pot abtine sa constat anihilarea(poate suna brutal, dar pentru mine destul real)a educatiei, cercetarii si nu in ultimul rand al identitatii nationale cu acordul tacit al puterii. Nu mentionez aici nimic despre vreo oculta modiala ca sa nu fiu acuzat de cine stie ce nazdravanii; desi nu ma pot abtine sa nu observ cum urmam pas cu pas cele impuse de catre forurile si institutiile mondiale/europene; de la FMI, BM care au facut ravagii in Africa, America de Sud (unde au si fost alungati de altfel de catre Chavez&Co) pana la zecile de comisii si comisiute UE (care iau si impun decizii care mai de care mai prapastioase). Scuzati poliloghia si rog eventual sa-mi acordati circumstante atenunate; poate nu sunt decat un biet roman frustrat si refulat, care spera ,ca atunci cand se va reintoarce in tara, s-o mai gaseasca relativ in granitele actuale, chiar daca va fi nevoit sa comunice prin semne, simboluri, de ce nu prin intermediul numerologiei, telepatiei etc (aici as putea zice LOL; vorba www-ului).
    Stima si respect!

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ar fi frumos daca ai putea sa continui emisiunea sub forma unor episoade pe YouTube, de preferat si cu 1-2 candidati in plus. Daca ai prieteni sceptici dispusi sa participe la emisiune, ai avea tot timpul pe care vrei sa ti-l aloci si n-ai avea restrictii.

    In caz ca o emisiune nu functioneaza, ai putea sa te uiti - cum internetul este tot despre legaturi - la modul in care comunica diversele bloguri si siteuri sceptice, si sa incerci sa aduci comunitatea impreuna. Ai putea sa porti discutii cu oaspeti de onoare si pe bloguri si pe podcasturi. Vezi ce legaturi poti sa stabilesti cu alte grupuri cu interese comune: atei, secular-umanisti. Mai sunt bloguri, ex. Medicologia si alte siteuri sceptice specializate pe anumite domenii, ale caror articole le-ai putea face feature.

    Poate mai mult decat toate, exista un site numit TLP pe care cele mai bune articole de la toate aceste surse erau stranse. Era una din cele mai bune si concentrate surse de scepticism roman de pe internet. Incearca sa faci ceva asemanator. Daca linkezi, ai invitati etc. ei pot la randul lor sa-ti extinda posibilitatile.

    Sper ca urmatoarea iteratie a activitatii tale sa fie si mai expansiva!

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc mult! Incerc sa gasesc o solutie. Am o camera video, dar e una de amatori. As vrea ceva mai mult de atat, incerc sa gasesc o solutie. Sunt in legatura cu mai multi sceptici de pe la noi. Am vazut ca fac chestii foarte bune. Sunt bine documentati si nu se lasa prada unui limbaj suburban. S-au oferit si ei sa ma ajute. sa vedem... daca nu se sfarseste lumea anul asta prin decembrie, atunci anul viitor vom incerca impreuna un proiect nou.

    RăspundețiȘtergere
  5. http://www.randi.org/site/index.php/swift-blog/1927-enjoy-the-show.html

    Televiziunea e plina de senzationalism. Cauta sa impresioneze pentru ca e o afacere cu castiguri masurate in audienta. N-o sa vezi pe vreun post mainstream romanesc un documentar serios de stiinta dar o sa vezi horoscopu-n fiecare zi. Pana si posturile mari de stiinta au inceput sa amestece stiinta cu pseudostiinta.

    Internetu chiar e viitoru. O idee buna ar mai fi subtitrarea in romana a mai multor clipuri video sceptice/stiintifice. Nu avem God Delusion in romana, nu avem ancheta aia jurnalista de 20 min canadiana despre homeopatie in romana... dar avem documentar despre memoria apei subtitrat in romana. :(

    RăspundețiȘtergere

Va rugam sa limitati lungimea comentariilor. Ne plac disputele, dar taria argumentelor nu se masoara in lungimea textului, ci in argumente. La argumente se poate raspunde, la vorbarie, nu. Din acest motiv imi permit sa modrez comentariile. Cele care contin nazbatii prea evidente nu vor fi publicate.